Tre’ să faci bani, şi asta nu-i vreo decizie…

Asa este.Cresti, ajungi aproape de maturitate, parintii discuta intr-e ei, se sfatuiesc si la final vine verdictul.”Copile tre’ sa faci bani!”.Adica sa mergi sa muncesti, pentru inceput niste bani, putin, dar sa stie ca ai muncit tu.Ei cred ca iti vad caracterul prin munca, mai ales cand ai si pe cineva indoctrinat cu „Nora pentru mama” , „Am baiat de insuratoare” si alte emisiuni deastea.Iti va reprosa mereu, ca daca te duce la emisiune, ca daca vad aia ca nu sti.Intr-un final cedezi, si ii spui ca nu esti asa prost sa te casatoresti prin emisiuni, si ca unii nu sunt facuti pentru munca multa si grea pentru un copil (ca nah, n`avem inca 18).Ei vin cu vorbe gen, „pe vremea mea la 16 ani aveam carte de munca”, sau, „de la 13 ani curatam ograda”, sau, „mergeam la camp cu oamenii mari”….Eu ce sa mai zic? Da muzica tare, mai tare putin.Iti pun capac cu aceste vorbe, ca ei cand au fost, au facut, au dres.Cine sa iti spuna cum sa traiesti?Eu am ales, si cred in ce fac.Termin liceul, faculta, si mai apoi „Iau viata in piept” cum spun ei.Cam atat am avut de zis, si e adevar pur, cunosc un exemplu bun, prea bun….

Anunțuri

Românii , colecţionarii căcatului [Partea 2]

Ma uitam pe blog sa vad ce am scris in trecut si am dat peste Românii , colecţionarii căcatului.Bun, imediat mi-am adus aminte de ceva.

Acum romanii aduna bonuri fiscale.Da, mergi la magazin, iti cumperi o paine si ceri bon si il duci acasa, il pui intr-o cutie si astepti.Ce astepti? Pai e o propunere in care romanii sa primeasca inapoi de la stat o parte din banii cheltuiti pe diferite bunuri si pe servicii, pe baza bonurilor fiscale.In limita unui plafon anual stabilit de Guvern, noi, poporul care achizitioneaza bunuri si servicii vor primi de la stat, potrivit afirmatiilor prim ministrului Boc, un procent, in functie de valoarea bonurilor fiscale adunate, ca o metoda de combatere a evaziunii fiscale.Un alt cacat pe care romanii incep sa il colectioneze in speranta ca le reduce 1% (un nimic) din taxe si impoizite.

Pe 25 Septembrie, la curatienie !

Teoretic pe 25 septembrie cu mic cu mare iesim in tara sa facem curat. Teoretic zic asta. Practic ma bucur ca am auzit ieri mergand prin tara la radio promo-uri ale acestui eveniment, ma bucur ca exista oarece oameni care se implica.

Spun teoretic pentru, inca sunt sceptic despre ce vor oamenii sa faca, cum sa faca si asa mai departe. Si probabil ca implicarea media ar trebui sa fie mai mare decat un promo. Probabil ca abordarea ar trebui sa fie diferita si mai agresiva. Ma gandesc pana la acolo unde sa existe munca fortata. Ia, puscariile si asa stau degeaba.

Pana una alta facem curatenie pe 25? Sau incercam sa facem o campanie care nu se va umfla nici cat un balon cu heliu.

Divorțul de Speranța

Am gasit o chestie foarte tare pe Dilema Veche, si am decis sa public un fragment, sper sa nu ceara drepturi de autor ca nu am bani sa le dau.

Cînd oamenii din jurul meu încep să spere, mă trec fiori reci. E semn că urmează vremuri indolente şi iraţionale. Preşedintele speră că veniturile. Premierul speră că legea impozitării pensiilor. Selecţionerul Naţionalei de fotbal speră că următorul meci. Drumarii speră că autostrada. Meşterii speră că faianţa. De la Speranţa pentru toată lumea, fără număr, fără număr.
E ca şi cum aş spune eu că sper să termin acest articol. Închid televizorul, mă aşez la calculator şi nu mă ridic pînă nu-i gata. Hop! I-am desfăcut speranţei contractul de muncă. Treaba asta cu speratul e o mare ipocrizie. Îi pasezi destinului munca pe care trebuia s-o faci tu. Teleportezi nişte sarcini pămînteşti într-un tărîm ezoteric, tangent cu Divinitatea. „Sper“ e un fel de „Doamne-ajută“ al ateilor.

Tot mai puţini…

Mai crede cineva in dragoste adevarata? O dragoste fara compromisuri (pe care iti propui sa nu le vezi, total aiurea pentru inima pe care zici ca o ai). Tot mai putini imi zic ca sunt cu adevarat indragostiti. De fapt, daca stau si ma gandesc bine, Un singuru exemplu ca a crede in dragoste inca mai merita eforturile. Si ma refer la eforturi adevarate. Sa treci oceanul, sa renunti la prieteni, la casa, la familie, sa fii cat mai departe de ei, numai pentru iubire. Gasim constant tot felul de nemultumiri si ridicam pretentii inutile, ca apoi sa zicem ca nu avem nicio vina. Imi pare rau pentru cei care cauta nod in papura si uita ca iubirea merge mana in mana cu lucrurile si faptele simple. Ne plac chestiile complicate.
In rest, suntem tot mai putini.

Un Suflet Detaşat ?

E ciudat cum instinctele noastre ne pot transforma in demoni fara suflet. Cum impins de la spate de dorinte mai putin sulfetesti poti sa ajungi sa te comporti doar ca un corp, un trup manat de instincte si-atat. E ca atunci cand iti este foarte foarte foame si aici face aproape orice pentru niste paine cu parizer.
E ciudat cum pot unii sa aiba detasarea de a nu se implica in relatiile cu ceilalti, de a isi inchide sufletul si de a-si folosi trupul pentru placeri. Niciodata nu am fost capabil de aventuri fara ca apoi sa nu am sentimente de vina fata de propriile-mi slabiciuni. E usor sa te culci azi cu cineva, sa traiesti cu acel sentiment de placere. E natural, toti suntem capabili de asta. E la fel de usor sa cedezi mai ales cand esti confuz, dar e atat de greu sa te trezesti dupa frumoasa experienta fara niciun regret. Aplaud puterea celor care raman neimplicati. Celor care se consuma intr-o relatie si care apoi zambesc frumos in jur, sunt impacati cu ei si probabil ca iubesc la fel de mult persoana cu care impart constant dormitorul si casa.
Am trait aventuri si mi-e frica de acel sentiment pe care l-am trait dupa. E greu sa ai constiinta si sa nu o poti controla. E greu sa te detasezi. E greu sa lupti cu tentatiile, sa le cedezi sau nu (instinctele sunt acolo, te gadila si te imbie) si atunci cand te arunci intr-o astfel de aventura e un sentiment atat de placut, nascut probabil din faptul ca experimentezi ceva cvasiinterzis. Ce ramane dupa? Gandeste-te nu la placerea de acum, ci la cum te poti simti dupa. Poti sa zambesti linistit, sa mananci, sa bei, sa dormi la fel ca inainte sau te poti trezi mai zapacit si mai confuz decat erai.
Aplauze celor care pot sa isi educe constiinta si sa treaca cu bine peste aventuri. Mi-ar placea sa gasesc odata un suflet dispus sa-mi povesteasca despre cum e sa fii detasat si sa traiesti fara regrete dupa aventuri fara numar.

Oare?

Printre reacţiile celor care îmi fac onoarea să mă citească, există două pe care mi-e greu să le pricep. Amîndouă exprimă o exasperare: unii cad de acord că observaţiile mele sînt corecte, dar îmi reproşează că-mi exersez spiritul critic fără să propun soluţii, fără să arăt calea ieşirii din impas. Alţii, încă şi mai radicali, îmi cer să încetez cu lamentaţiile şi să fac ceva. Dincolo de admonestare, cele două reacţii lasă să se întrevadă o măgulitoare supraevaluare a capacităţilor mele de intervenţie, dar şi convingerea că simpla opinie, analiza de pe margine, scrisul în genere nu sînt suficiente în vremuri grele. Trebuie să pui umărul, să intri în arenă, să dai indicaţii precise, salvatoare